Monsson Group al omului de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă din România, dar cu afaceri în întreaga lume, supranumit "regele eolienelor", a încheiat un contract cu compania italiană PLC Group care prevede răscumpărarea integrală a diviziei de operare, mentenanță, service și inginerie pentru parcuri eoliene Monsson Operation, vândută italienilor în 2018.
Monsson Operation LTD Ireland are business-uri în peste 15 țări, printre care Germania, Franța, Grecia, Turcia și Rusia, operând parcuri eoliene cu putere instalată totală de peste 10 GW. Subsidiara românească, Monsson Operation SRL, este înregistrată la Constanța și a terminat anul trecut cu un rulaj de 22,4 milioane lei și un profit net de peste 2 milioane lei. Perspectivele pe piața de energie vor fi anunțate la Profit Energy.forum, conferință organizată cu sprijinul Exxon Mobil, care va fi deschisă de ministrul Energiei, Anton Anton, și va reuni principalii jucători în domeniu.